
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Programul de studii universitare de masterat Biologie medicală din cadrul Facultății de Ştiinţe, Educație fizică și Informatică urmărește prin procesul didactic dezvoltarea competențelor în domeniul Biologie, dar și acumularea de cunoștințe aprofundate și de sinteză asociate domeniului, în conformitate cu Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) și cu Cadrul Naţional al Calificărilor, cunoștințe adaptate cerinţelor din piaţa muncii, rezultând în urma corelării nevoilor angajatorilor cu capacitatea de formare în cadrul programului. Este un program de masterat profesional ce completează la un nivel superior programul de studii de licenţă Biologie și are misiunea de a forma specialişti în domeniul biologiei medicale, capabili să desfăşoare activităţi în cadrul instituţiilor sanitare din țară și din lume, în cadrul unităţilor de cercetare ştiinţifică biologică și biomedicală sau a celor de învățământ, în cadrul unor companii private sau a propriilor afaceri.
Calendarul desfășurării concursului de admitere în învățământul universitar de masterat* ** Anul universitar 2026-2027**
Sesiunea de admitere anticipată
Înscrierea candidaților - 15.01 - 08.05.2026 Concurs de admitere - 11.05. - 15.05.2026 Comunicarea rezultatelor - 11.05 - 17.05.2026 Înmatricularea candidaților - 11.05. - 20.05.2026, respectiv 29.06 - 07.07.2026
Examenul de admitere va fi în data de 11.05.2026, începând cu ora 9.00, Va fi susținut online pe platforma Microsoft Teams, după identificare pe baza legitimației de concurs și a CI. Probele vor fi orale.
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Conf.
Conf.
Lect.