
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Misiunea programului de masterat Inginerie Medicală este să ofere şi să asigure absolvenților de la programe de licență conexe ingineriei medicale o pregătire universitară de aprofundare în acest domeniu de specialitate, o pregătire orientată spre cercetare avansată şi inovare, care să corespundă cerințelor profesionale identificate azi şi să ofere premisele adaptării în viitor la o piață a muncii flexibilă, dinamică, inovativă. Programul IM își asumă misiunea de formare profesională prin aprofundare în domeniul studiilor de licență pentru ingineri capabili să se integreze mediului medical modern şi care, alături de corpul profesional medical, să contribuie la perfecționarea actului medical sau de cercetare în domeniul medical.

Ultimii ani, din cei peste 190, ai Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” au fost, poate, unii dintre cei mai dificili, comparabili cu cei din a doua jumătate a secolulului al XIX-lea când, în contextul istoric al conflictelor armate, au fost create premisele necesare pentru a se pune bazele serviciului medical în Armata României. Misiunea noastră este aceea de a promova educaţia şi mentoratul în domeniul medico-militar, astfel încât să nu-i dezamăgim pe cei care, intrând pe porţile unui spital sau ale unui ambulatoriu de specialitate, îşi pun speranţele în capabilităţile noastre de diagnostic rapid şi tratament medical de calitate.
Mobilități internaționale
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Ş.l.