
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Programul de studii universitare de master Inginerie Mecanică (master didactic) reprezintă un program de formare inițială a cadrelor didactice, destinat absolvenților cu diplomă de licență în domeniul ingineriei mecanice sau în domenii înrudite, care doresc să se orienteze către cariera didactică și care nu au parcurs în cadrul studiilor de licență programul de formare psihopedagogică.
Masterul Didactic în Inginerie mecanică este organizat în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare
Programul are ca scop formarea competențelor necesare exercitării profesiei didactice în domeniul ingineriei mecanice, prin asigurarea unei pregătiri integrate care îmbină formarea de specialitate cu formarea psihopedagogică și didactică. Programul vizează dezvoltarea competențelor de proiectare, organizare și evaluare a activităților didactice, utilizarea metodelor moderne de predare și instruire practică, precum și integrarea tehnologiilor educaționale specifice domeniului.
Programul de studii este organizat pentru ciclul II al studiilor universitare și este încadrat în categoria masteratelor didactice, în conformitate cu legislația națională în vigoare și cu standardele ARACIS.
Obiectivul general al programului constă în formarea inițială a cadrelor didactice pentru domeniul ingineriei și managementului, prin dobândirea competențelor profesionale, didactice și transversale necesare exercitării activităților de predare, instruire practică, evaluare și orientare educațională.
Alte obiective ale programului:
formarea cunoștințelor de specialitate didactică și psihopedagogică necesare exercitării profesiei didactice în domeniul ingineriei și managementului;
dezvoltarea abilităților de proiectare curriculară, predare, evaluare și management al activităților educaționale;
formarea competențelor generale și de specialitate, cu accent pe responsabilitate profesională, etică și comunicare educațională;
dezvoltarea capacității de lucru în echipă și de colaborare interdisciplinară în mediul educațional.
Prof. Dr. Ing.
Conf. Dr. Ing.
Absolvenții programului de master didactic pot fi angajați în toate unitățile școlare din învățământul preuniversitar din România (școli, licee, colegii, centre școlare etc.), atât din sistemul de stat, cât și din cel privat sau confesional, în conformitate cu legislația privind ocuparea funcțiilor didactice. Lista completă a unităților de învățământ preuniversitar autorizate sau acreditate în România poate fi consultată în Registrul național al instituțiilor incluse în rețeaua școlară: [https://www.edu.ro/lista-unit%C4%83%C8%9Bilor-de-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83m%C3%A2nt-preuniversitar-cu-personalitate-juridic%C4%83-%C8%99i-structuri-arondate-ratele?utm_source=chatgpt.com](link)
Organisemele care au în subordine unitățile de învățământ public sau private.
Consultați site-ul oficial al admiterii in POLITEHNICA - www.admitere.pub.ro.
Pentru înscrierea la concursul de admitere în învățământul universitar de masterat în sesiunile iulie și septembrie, candidații depun online pe site-ul de admitere al universității sau fizic la secretariatul facultăților dosarul de înscriere, care trebuie să conțină următoarele documente:
fișa de înscriere tip 2, conform Anexei 1 din regulament, în care vor menționa, sub semnătură electronică sau scanată și răspundere proprie, toate datele solicitate de formularul respectiv;
diploma de bacalaureat;
diploma de licență/inginer sau echivalentă acesteia; candidații care au promovat examenul de licență în sesiunea iunie-iulie sau în sesiunea august-septembrie 2025 pot depune la înscriere, pentru sesiunile imediat următoare, în locul diplomei de licență, adeverința de absolvire eliberată de facultate, în care se menționează atât media generală de la examenul de diplomă/licență cât și mediile generale obținute în fiecare an de studiu;
foaia matricolă/suplimentul la diplomă, numai în cazul în care se depune diploma de licență;
certificatul de naștere;
certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
buletin/carte de identitate/pașaport;
dovada de plată a taxei de înscriere la admitere (contul în care se face plata vafi afișat pe site-ul de admitere al universității);
declarație pe propria răspundere (inclusă in Anexa 1) prin care candidatul declară că nu a mai beneficiat anterior de un loc bugetat la studii de masterat dacă candidează pe un loc fără taxă;
Completați formularul pentru acest program de masterat și veți fi contactat în cel mai scurt timp de către echipa noastră.
Prof.
Lect. Dr.
Lect. Dr.
Conf. Dr.